Incendiu puternic a izbucnit joi dimineaţă, într-un bloc de locuințe din Capitală, la intersecția dintre Bulevardul Mihai Bravu cu Basarabia.
Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, potrivit ISU, iar pompierii intervin în forţă. Sunt prezente 10 autospeciale de stingere la faţa locului, două ambulanţe SMURD, trei autoscări şi o maşină de descarcerare.
La etajul 10, unde s-a produs incendiul, se verifică în apartamentele învecinate, pentru a nu fi locatari în pericol. Deja şapte persoane sunt evaluate de salvatori, după ce au inhalat mult fum. Este vorba despre cinci adulţi şi doi copii.
Sursa: antena3.ro