NEWS ALERT Rafila, după ridicarea stării de alertă: Purtarea măștii este necesară, dar NU va mai fi obligatorie – VIDEO

2
91740

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, marţi, despre ridicarea stării de alertă şi recomandările specialiştilor în acest context. “Faptul că Guvernul a hotărât ridicarea stării de alertă se ajunge într-o situație nouă în care toate restricțiile vor fi ridicate și voi face referire la ele, dar, în egală măsură, voi face referire și la recomandările noastre profesionale, care sunt legate de modul în care înțelegem noi lucrurile.

  • Practic, prudența și responsabilitatea individuală cred că sunt principalele atribute ale perioadei următoare”, a declarat Alexandru Rafila.

”În primul rând utilizarea măștii, atât în spații exterioare, cât și interioare nu va mai fi obligatorie. Purtarea măștii este necesară, dar nu va mai fi obligatorie. Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații, fie că vorbim despre instituții, spații comerciale.

Nu vor mai exista limite în privința orarului. La nivelul legislației, care reglementează călătoriile, certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat. De asemenea, la intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID” a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii a făcut câteva ”recomandări cu tărie”

– Noi ne găsim încă în situația unei transmiteri comunitare. Totuși 5.000 de cazuri pe zi, o incidență de 14 la mie în București și 100 decese sunt cifre care ne îndeamnă să fim prudenți, pentru a continua trendul descendent.

– Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, în grădiniţe, şcoli şi universităţi, atât pentru personalul didactic şi nedidactic cât şi pentru elevi.

– Evitarea spaţiilor aglomerate, indiferent dacă sunt în interior sau exterior.

– Spălatul mâinilor, folosirea unui antiseptic.

– Mijloacele de transport în comun şi unităţile de interes public curăţate şi dezinfectate periodic.

– La persoanele care au simptome, testare şi apoi prezentarea la un centru de evaluare pentru a primi tratament specific antiviral.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.