Nicolae Ciucă, cu o zi înainte de decizia pe Schengen: Mâine, la Consiliul JAI, vom merge la vot – VIDEO

0
217
Foto: Facebook / Nicolae Ciuca

Premierul Nicolae Ciucă a spus, miercuri, că blocarea aderării României la Schengen nu va aduce răspunsurile căutate de Austria, în condițiile în care această țară este singurul stat european care se opune accederii țării noastre la Spațiul Schengen.

„Cu o zi înainte de Consiliul JAI de la Bruxelles, care reunește miniștrii de interne ai statelor membre, continuăm să facem energic și folosind toate canalele, nivelurile și instrumentele disponibile, eforturi pentru a obține rezultatul dorit de România”, a spus, miercuri, Nicolae Ciucă, într-o declarație de presă.

La acest moment, toate statele membre susțin România la avansarea aderării, inclusiv Olanda și Suedia, cu excepția Austriei.

Premierul afirmă că şi ceilalţi parteneri europeni şi instituţii europene, Parlamentul European şi celelalte state membre împărtăşesc pe deplin această evaluare şi au evocat-o în discuţiile din ultimele zile cu oficialii austrieci.

Şeful Executivului a mai spus că ”avem argumente obiective, la faţa locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanţă, pentru aderarea la Schengen, iar hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă”.

”Am dovedit aceste calităţi de-a lungul anilor şi mai ales în contextul crizei din Ucraina”, a ţinut să precizeze Ciucă.

Nicoale Ciucă a mai declarat că experţii europeni care au venit în România în octombrie şi în noiembrie anul acesta au confirmat că îndeplinim absolut toate condiţiile necesare şi deci că România merită să fie parte a spaţiului Schengen, şi mai mult, aceiaşi experţi au arătat că asigurăm un management al froontierei de înaltă calitate, că implementăm soluţii inteligente în gestionarea migraţiei ilegale şi că suntem activi în cooperarea poliţienească internaţională iar sistemele şi pregătirea oamenilor noştri este exemplară, oferind pe unele aspecte exemple de bune practici şi pentru celelalte state europene.

Redăm integral mesajul premierului:

”Cu o zi înainte de Consiliul JAI de la Bruxelles care reunește miniștrii de interne ai statelor membre, continuăm să facem, energic și folosind toate canalele, nivelurile și instrumentele disponibile, eforturi pentru a obține rezultatul dorit de România.

La acest moment, toate statele membre ne susțin în avansarea aderării, inclusiv Olanda și Suedia, cu excepția Austriei.

Avem inclusiv susținerea fermă a Franței și Germaniei, reconfirmată la toate nivelurile.
Referitor la Austria, putem afirma că am avut întâlniri la nivelurile cele mai înalte -Președintele României cu Cancelarul Austriei, miniștrii de Interne și experții tehnici. Datele, inclusiv de la instituțiile europene, Frontex, confirmă că România nu se află pe fluxurile de migrație care să genereze temeri.

Practic, nu putem vorbi despre o justificare reală în acest moment.

Înțelegem cu toții că problema migrației ilegale este foarte sensibilă politic în multe state membre și că este nevoie de măsuri mai eficiente de răspuns la acest fenomen, însă blocarea aderării României la Schengen nu va aduce răspunsurile dorite de Austria.
Dimpotrivă, aderarea României va face spațiul Schengen și mai sigur prin implicarea României care, după aderare, va avea și mai multe instrumente la îndemână, având la dispoziție tot instrumentarul Schengen, pentru a ajuta la controlul și contenirea acestui fenomen.

Și ceilalți parteneri europeni și instituții europene – Parlamentul European, Comisia Europeană și celelalte statele membre – împărtășesc pe deplin această evaluare și au evocat-o, la rândul lor, în discuțiile din ultimele zile cu Cancelarul austriac, Karl Nehammer, şi ministrul austriac de interne, Gerhard Karner.

Un lucru este cert – suntem hotărâți să mergem până la capăt în aceste demersuri, inclusiv prin a cere un vot pentru România în Consiliul JAI de mâine, 8 decembrie 2022. Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua.

Avem toate argumentele, foarte solide, care ne susțin solicitările și ne vom baza pe ele și în discuțiile de mâine ale miniștrilor de interne de la Consiliul JAI atunci când vom cere să se formuleze, prin vot, fără nicio întârziere sau tergiversare, o Decizie pentru România.

Avem argumente obiective la fața locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanță pentru aderarea la Schengen, iar hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit aceste calități de-a lungul anilor și, mai ales recent, în contextul crizei din Ucraina.

Experții europeni care au venit recent în România (în octombrie și noiembrie anul acesta) au confirmat că îndeplinim absolut toate condițiile necesare și deci că România merită să fie parte a spațiului Schengen. Mai mult, aceiași experți au arătat că asigurăm un management al frontierei de înaltă calitate, că implementăm soluții eficiente în gestionarea migraţiei ilegale, că suntem activi în cooperarea polițienească internațională și că sistemele și pregătirea oamenilor noștri sunt exemplare, oferind chiar, pe unele aspecte, exemple de bune practici şi pentru restul statelor membre.

Am acționat cu totală transparență și deschidere spre dialog cu toate statele membre. Am oferit toate explicațiile și informațiile solicitate, inclusiv recent Austriei în privința modului în care gestionăm migrația ilegală. Mai mult, ne-am arătat deschiderea pentru întărirea cooperării bilaterale între forțele de poliție, de frontieră, precum şi cele care gestionează migranţii pentru a ajuta, cu soluții concrete, la rezolvarea problemelor legate de migraţia ilegală.

Dincolo de situația concretă a României și de o credibilitate a procesului: nu putem menține o stare de neclaritate și anume lipsa unei decizii în ceea ce privește un stat membru care nu numai că dorește să devină parte a Schengen, dar a dovedit-o în nenumărate rânduri că este pregătit, existând o confirmare clară în acest sens.

Așadar, mâine, la Consiliul JAI, vom merge la vot. Integrarea în Spațiul Schengen este obiectivul nostru național”, a transmis premierul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.