Nicolae Ciucă, la Atena: L-am rugat pe premierul grec să ne ajute să intrăm în Schengen

0
362

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la Atena, că l-a rugat pe prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis să ne sprijine în demersul nostru de a fi cât mai curând admişi în spaţiul Schengen, scrie Hotnews.ro.

„În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, l-am rugat pe domnul prim-ministru şi echipa dumnealui să ne sprijine în tot ceea ce înseamnă demersul nostru de a fi cât mai curând admişi în spaţiul Schengen. Este un obiectiv national, este o recunoaştere faţă de eforturile pe care ţara noastră le-a făcut în acest sens şi care s-au văzut foarte bine în această perioadă, de când a început războiul în Ucraina”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a menţionat că „România a asigurat toate elementele pentru ca tranzitul de persoane, de bunuri, de cereale, dinspre Ucraina şi Republica Moldova, să poată să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, dovedind, astfel, că respectăm cerinţele aquis-ului european şi al Schengen.

„Totodată, este o răsplată faţă de cetăţenii români care aşteaptă de zece ani să dobândim acest statut de ţară membră Schengen, pentru că, în felul acesta vom putea să contribuim mult mai facil la tot ceea ce înseamnă tranzitul de bunuri şi întărirea siguranţei şi securităţii pe graniţa Schengen”, a precizat şeful Executivului.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a efectuat joi o vizită de lucru în Republica Elenă cu prilejul operaţionalizării interconectorului de gaze Grecia – Bulgaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.