Nicolae Ciucă merge în Japonia la funeraliile fostului premier nipon Shinzo Abe

Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe, conform agenției de presă Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, fostul înalt oficial nipon Shinzo Abe a contribuit decisiv la începerea demersurilor necesare ridicării relaţiilor bilaterale dintre România şi Japonia la nivelul unui Parteneriat Strategic, în contextul vizitei istorice pe care a efectuat-o la Bucureşti în 2018, fiind primul premier nipon care a vizitat România.

„Japonia este unul dintre principalii parteneri din Asia ai României, atât în plan politic, cât şi în plan economic, şi există toate premisele pentru a transforma această îndelungă relaţie bilaterală, de peste un secol, într-o relaţie privilegiată la nivel de parteneriat strategic. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil, fiind un act politic oportun mai ales în contextul internaţional actual, dar şi un mod de a concretiza viziunea remarcabilă a fostului premier Shinzo Abe în materie de politică internaţională”, a declarat prim-ministrul Ciucă, citat în comunicat.

În marja vizitei pe care o efectuează la Tokyo, premierul Ciucă va fi primit de omologul său nipon, Fumio Kishida, şi va avea întrevederi cu delegaţia Ligii parlamentare de prietenie Japonia-România, condusă de preşedintele Ichiro Aisawa, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Dieta Japoniei, Hosoda Hiroyuki, precizează sursa citată.

De asemenea, şeful Executivului român va avea o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din alte state aflaţi la Tokyo cu prilejul funeraliilor fostului premier Shinzo Abe, între care prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, şi prim-ministrul Republicii Coreea de Sud, Han Duck-soo.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati