Nicolae Ciucă: PNL are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicate de sindicatele din educaţie / De la înființare și până astăzi, PNL a dat totul pentru țara noastră

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la Vila Florica din Argeş, că PNL are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicate de sindicatele din educaţie.

Prim-ministrul a subliniat că a avut un dialog deschis, îl va avea şi în continuare şi consideră că problemele cadrelor didactice sunt îndreptăţite. Ciucă a subliniat că speră să se ajungă la un rezultat la un rezultat „astfel încât copiii şi părinţii să nu fie victimele acestui demers”.

„Doresc să subliniez şi eu că Partidul Naţional Liberal, liberalii nu s-au speriat niciodată de greutăţi, şi le-au asumat cu responsabilitate, cu înţelepciune şi au demonstrat că acestea pot fi rezolvate, pot fi duse la bun sfârşit. De aceea, şi astăzi Partidul Naţional Liberal are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicate de sindicatele din educaţie şi îmi asum ceea ce voi declara acum, şi anume că am avut un dialog deschis, îl vom avea în continuare şi considerăm că problemele cadrelor didactice sunt îndreptăţite, dar împreună, aşa cum am procedat în zilele trecute, inclusiv ieri, şi sunt convins că şi astăzi, prin dialog deschis, prin înţelegerea contextului şi prin înţelegerea paşilor pe care îi avem de făcut în continuare pentru a asigura guvernarea şi stabilitatea ţării, vom ajunge la un rezultat astfel încât copiii şi părinţii să nu fie victimele acestui demers”, a afirmat Nicolae Ciucă.

”PNL a dat totul pentru țara noastră”

Liderul liberal a adăugat PNL va merge în continuare pe drumul „dreptei şi al dreptăţii”, a completat acesta.

”Putem spune că de fiecare dată, de la înființare și până astăzi, PNL a dat totul pentru țara noastră, nu doar în momentele ei faste, ci și în  cele în care am avut de înfruntat  momente dificile, momente vitrege și pe care am reușit să le trecem cu bine împreună.

PNL s-a opus extremismului deghizat în naționalism și a fost, din acest motiv, ținta persecuțiilor legionare. De asemenea, reprezentanții Partidului Național Liberal s-au numărat printre cei care au apărat idealurile unei lumi libere atunci când în România se instaura comunismul”, a precizat acesta.

Mesajul integral al premierului:

”Astăzi marcăm nu doar istoria PNL ca partid, ci o parte din istoria țării noastre. Din acest motiv, am considerat  că este important ca astăzi să fim aici, chiar dacă avem foarte multe probleme de rezolvat pe care, cu certitudine, așa cum am reușit în această perioadă, în acest an și jumătate să le rezolvăm, le vom rezolva și pe acestea.

Partidul Național Liberal a fost parte activă a marilor evenimente care au marcat trecutul țării noastre. Am fost în centrul deciziilor și atunci când ne-am proclamat independența, și în momentul în care s-a realizat Marea Unire, și în momentul când a fost adoptată  Constituția din 1923. Desigur, au fost și alte momente importante ale istoriei țării noastre la care PNL a fost parte și la care PNl și-a adus contribuția pentru modernizarea și dezvoltarea României.

Putem spune că de fiecare dată, de la înființare și până astăzi, PNL a dat totul pentru țara noastră, nu doar în momentele ei faste, ci și în  cele în care am avut de înfruntat  momente dificile, momente vitrege și pe care am reușit să le trecem cu bine împreună.

PNL s-a opus extremismului deghizat în naționalism și a fost, din acest motiv, ținta persecuțiilor legionare. De asemenea, reprezentanții Partidului Național Liberal s-au numărat printre cei care au apărat idealurile unei lumi libere atunci când în România se instaura comunismul.

Iar aici, domnul Dinu Zamfirescu, cu puțin înainte de a fi prezenți în acest loc, ne-a împărtășit din experiențele nefericite ale dumnealui și perioadele prin care a trecut, doar pentru faptul că era membru al PNL și se trăgea din familia Brătienilor.

Se cuvine, deci, să cinstim acest trecut și să-i înțelegem exact sensurile. Partidul Național Liberal este ce este astăzi pentru că a avut curajul și voința să-și asume responsabilitatea, indiferent de vremuri, indiferent de situația, de contextul în care s-a găsit țara.

România a crescut prin acțiunile noastre, iar noi am crescut ca partid alături de România. Aceasta este lecția celor 148 de ani de istorie liberală. Nu avem dreptul să coborâm ștacheta acestui trecut, ci întotdeauna să țintim ca ea să fie tot mai sus.

Obligația morală și misiunea politică a Partidului Național Liberal sunt acelea de a moderniza și dezvolta România, de a o face mai puternică și mai demnă. De aceea, suntem astăzi la guvernare. Din acest motiv  vom rămâne și ne vom asuma în continuare toate responsabilitățile care ne revin.

Suntem partidul care a demonstrat, în condiții dificile, că putem atrage sume record din fonduri europene și din investiții private, că avem voința de a mișca reforme care vor schimba statul și care îl vor face mai eficient, cum sunt Legile Educației votate zilele acestea, că reușim să asigurăm o creștere economică importantă, că modernizăm drumuri și spitale, că ne îngrijim de cei aflați în dificultate.

Pe acest drum trebuie să mergem  în continuare. Obiectivul major pe care trebuie să-l urmărim în următorii ani este să facem din România un membru egal al familiei europene. De aceea, dezvoltarea economică și recuperarea diferențelor care ne mai despart de statele dezvoltate ale Europei vor trebui să fie o prioritate a acțiunilor noastre  la guvernare.

România are resursele și inteligența pentru a fi nu doar a șasea țară din Uniunea Europeană ca număr de populație, dar și ca putere economică.  Tara noastră are acest potențial, are resursa umană, are resursele naturale,  și trebuie să-și fixeze acest obiectiv.Este un obiectiv pe care Guvernul, indiferent cine îl va conduce, împreună cu cetățenii româniei, trebuie să-și asume un astfel de obiectiv.

Este necesar, așadar,  să avem voința și determinarea de a urmări  să îndeplinim acest obiectiv. Acesta este rolul PNL pe scena politică, asta este misiunea noastră ca partid în următorii ani.

PNL are vocația să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România. O dovedește toată istoria lui de până acum și doresc să vă asigur că  vom face totul, inclusiv în aceste zile, să menținem acest statut, prin atitudine responsabilă și constructivă în cadrul Coaliției de guvernare.

Au spus și antevorbitorii mei, doresc să subliniez și eu, că PNL, liberalii, nu s-au speriat niciodată de greutăți și le-au  asumat cu responsabilitate, cu înțelepciune și au demonstrat că acestea pot fi rezolvate, pot fi duse la bun sfârșit.

De aceea și astăzi, are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicare de sindicatele din Educație și îmi asum ceea ce voi declara acum, și anume, că am avut un dialog deschis, îl vom avea  în continuare și considerăm că problemele cadrelor didactice sunt îndreptățite dar împreună, așa cum am procedat în zilele trecute, inclusiv ieri și sunt convins că și astăzi, prin dialog deschis, prin înțelegerea contextului și prin înțelegerea pașilor pe care îi avem de făcut în continuare pentru a asigura guvernarea și satbilitatea țării, vom ajunge la un rezultat astfel încât copiii și părinții să nu fie victimele acestui demers.

Istoria PNL a fost mereu una dreaptă. Dreaptă cu România, dreaptă  cu toți cetățenii ei, indiferent de opțiunile lor politice. Pe acest drum al dreptei și al dreptății vom merge și mai departe.

La mulți ani partidului Național Liberal! La mulți ani, dragi liberali! La mulți ani, România în Uniunea Europeană! La mulți ani, tuturor românilor!”, a transmis premierul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati