Nicolae Ciucă propune soluții pentru Capitală: bucureştenii trebuie să vadă o coerenţă în administrarea Capitalei pentru următorii 4 ani

Nicolae Ciucă, reacție la declarațiile lui Nicușor Dan privind coalizarea dreptei: ”Deschiderea lui Nicuşor Dan şi dialogul constructiv pe care îl promovează faţă de PNL, ca şi deschiderea REPER către PNL sunt semnale pozitive”.

  • ”Există oameni de dreapta care au înţeles nevoia unui proiect comun al dreptei. Deschiderea lui Nicuşor Dan şi dialogul constructiv pe care îl promovează faţă de PNL, ca şi deschiderea REPER către PNL sunt semnale pozitive. Există deschidere şi din partea altor oameni, din PMP şi din USR. PSD poate fi învins în alegerile parlamentare şi prezidenţiale, iar PNL e singurul care poate face acest lucru. Cu cât avem mai multe forţe alături de noi în campaniile care urmează, cu atât şansele sunt mai mari”, a precizat Nicolae Ciucă după declaraţiile lui Nicuşor Dan privind coalizarea partidelor de dreapta la nivel naţional.

Nicolae Ciucă consideră că e necesară o discuţie pentru modul in care este condusă Capitala și aceasta discuție trebuie să aibă loc în perioada următoare:

  • „În octombrie începe mandatul noilor administraţii locale şi bucureştenii trebuie să vadă o coerenţă în administrarea Capitalei pentru următorii 4 ani”, a explicat liderul PNL.

În cadrul unui interviu, Nicușor Dan a lăudat guvernările de dreapta de până acum și a vorbit despre necesitatea coalizării dreptei la următoarele alegeri.

”În primul rând, teza mea este că guvernările de dreapta, aşa cum au fost ele după Revoluţie, au fost mai bune decât guvernainte de stânga, fie că vorbim de Convenţia Democrată, fie că vorbim de Alianţa DA. Chiar dacă comparăm acum cum s-a descurcat pe PNRR, pe jaloane din PNRR, Guvernul Ciucă, faţă de cum se descurcă Guvernul Ciolacu, guvernarea de dreapta e mai bună pentru România în opinia mea”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati