Nicolae Ciucă: PSD-ul s-a „aurit” și „deschide ușa influențelor străine”/ ”Merg la Cotroceni cu valori reale, cu valori liberale”

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat că PSD are o „coaliție toxică” cu AUR. El a mai acuzat că PSD-ul s-a „aurit” și „deschide ușa influențelor străine și aduce declin economic țării noastre”.

Declarațiile au fost făcute la lansarea programului prezidențial al lui Nicolae Ciucă.

România trăiește acest moment fierbinte al istoriei. Destinul ei atârnă de inteligența ei politică, reușita sau eșecul ei depinde de capacitatea de a cântări corect prezentul, dar mai ales viitorul (…)

Vedem ascensiunea populismului și extremismului în Europa și în lume. Valorile democratice sunt amenințate, ordinea mondială e în pericol.

În România această amenințare are un nume – coaliția toxică dintre PSD și AUR, un PSD aurit, care deschide ușa influențelor străine și aduce declin economic țării noastre.

E rolul nostru, cel mai mare partid liberal de dreapta, să oprim acest lucru!”, a declarat Nicolae Ciucă.

”Nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat”

„Încredere fără sinceritate nu poate exista. Vom duce până la capăt acest program de guvernare, dar nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat. De altfel, Partidul Naţional Liberal va prezenta săptămâna viitoare propriul program de guvernare pentru ciclul 2024-2028, care este total opus gândirii etatiste a PSD. Am întrerupt dialogul cu PSD în momentul în care Marcel Ciolacu şi-a schimbat total comportamentul în coaliţie. Acum se poate vedea limpede de ce. Pentru că avea un scenariu clar împreună cu AUR şi George Simion”, a afirmat Nicolae Ciucă, la lansarea programului său prezidenţial „România prosperă şi sigură”, scrie Agerpres.

În opinia sa, România are nevoie de un preşedinte dedicat libertăţii, democraţiei şi prosperităţii şi valorile liberale nu sunt compatibile cu „lipsa de caracter, cu lipsa de libertate sau cu o democraţie ciuntită”.

„Merg la Cotroceni cu valori reale, cu valori liberale, iar valorile liberale nu sunt compatibile cu lipsa de caracter, cu lipsa de libertate sau cu o democraţie ciuntită, care să servească interese personale. Cauza mea este deja de mult timp în inimile românilor. De acum înainte lupta noastră este exclusiv o luptă de caracter, o luptă pentru familie, pentru comunitate, pentru ţară. Acesta este angajamentul meu pentru România”, a declarat Ciucă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati