Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer ar putea deveni sărbătoare la nivel european. Propunerea a fost făcută de senatoarea Nicoleta Pauliuc liderilor europeni.
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a vorbit, în cadrul European Cancer Summit, eveniment desfășurat zilele acestea la Bruxelles, despre inițiativele legislative adoptate în România, la propunerea sa, pentru sprijinirea bolnavilor de cancer și a aparținătorilor.
Nicoleta Pauliuc le-a propus reprezentanților statelor UE ca această zi să fie sărbătorită unitar, la nivelul Uniunii Europene.
- Mai mult, în cadrul evenimentului, Nicoleta Pauliuc i-a oferit comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, o insignă cu nufărul galben, simbolul ales pentru supraviețuitorii de cancer.
”Am oferit doamnei Stella Kyriakides, comisar european pentru Sănătate, o insignă cu nufărul galben (simbolul Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer din România) în cadrul unei dezbateri prilejuite de Summitul European pentru Cancer – #EuropeanCancerSummit2023 – organizat la Bruxelles în perioada 15 – 17 noiembrie.
Cu această ocazie, am participat la mai multe conferințe despre implementarea unitară a Planului European de Combatere a Cancerului la nivelul UE și despre schimbul de bune practici între statele membre pe prevenție, tratament și calitatea vieții pacienților și supraviețuitorilor. Mi-aș dori ca nufărul galben, simbolul speranței, să devină simbolul al supraviețuitorilor de cancer din întreaga Europă”, a scris Nicoleta Pauliuc, pe pagina sa de Facebook.