Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a reiterat, marţi, 10 mai, convingerea că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat la STB un control politic. El susţine că nu este mizerie în mijloacele de transport în comun din Bucureşti, deşi inspectorii ANPC au constatat că autobuzele şi tramvaiele sunt necurățate, uzate, cu scaune și mânere rupte.
Edilul a ținut să puncteze că schimbarea linoleumului din mijloacele de transport în comun ar necesita 40 de milioane de lei, pe care autoritatea locală nu îi are. Cât despre curățenia din vehiculele STB, Dan a justificat faptul că nici aceasta „nu e la standarde” tot pentru că nu sunt bani de investiții.
Nicuşor Dan: „Nu este mizerie, haideţi! Adică, este rezonabil”
„Au urmat spitalele, acum urmează autobuzele şi probabil că vor urma alte zone ale activităţii noastre. STB o să dea explicaţii. Curăţenia se face, nu este la standardele pe care le vrem, pentru că asta ar necesita nişte investiţii pentru care în momentul ăsta nu avem bani.
Pe de altă parte, ne-am dorit să schimbăm linoleul din toate tramvaiele şi din toate autobuzele, pentru că sunt unele unde lucrul ăsta nu s-a mai întâmplat de 10-15 ani, dar nu avem 40 de milioane de lei, în momentul ăsta ca să îl schimbăm. Şi de asta, aspectul poate să pară, adică nu e neapărat o problemă de curăţenie, cât este o problemă de cum arată. Nu este mizerie, haideţi, adică este rezonabil. Eu merg cu transportul public. Merg cu autobuzul”, a spus el.
Primarul a menţionat că 150 de angajaţi ai STB lucrează în autobaze, în depouri şi la capetele de linie pentru a asigura curăţenia în vehiculele de transport în comun.
Nicuşor Dan despre ANPC: „Este noua bâtă” a PSD-ului
Nicuşor Dan a scris pe Facebook că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) „este noua bâtă” a PSD-ului.
„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor încearcă în zilele acestea ceea ce n-a reușit sindicatul politic acum câteva luni, să blocheze definitiv transportul în comun din Capitală. ANPC a devenit acum extrem de brutală, la ordin politic, și asta se vede cu ochiul liber: închide locuri de joacă în parcuri, amenință cu închiderea de spitale și pune în dificultate transportul public prin scoaterea din circulație a mai multor troleibuze și tramvaie (anunț făcut chiar azi).
E adevărat: nu e totul perfect în București, sunt probleme nerezolvate de 30 de ani și unele adâncite de regimul Firea, timp de patru ani. Dar serviciile publice nu pot fi blocate doar pentru că nu sunt oferite la standarde de excelență. Nu punem lacătul pe București, doar pentru că vrea PSD să se răzbune pe cei care nu i-au votat. Mi-aș dori să existe suficienți bani la primărie ca să avem cele mai noi dotări pentru toată gama de servicii furnizate, dar asta nu e posibil deocamdată.
Ce mai urmează să mai facă ANPC? Să oprească furnizarea apei calde, pentru că sunt avarii pe rețea? Asta vor Gabriela Firea și prietenii ei de la ANPC? Probabil că bucureștenii se pot aștepta și la așa ceva de la subordonații plini de zel ai „Doamnei”. Sunt curios dacă sunt tot atât de „necruțători” cu primăriile sectoarelor 3, 4 sau 5”, a spus primarul Capitalei.
ANPC a decis să oprească temporar de la circulație 80 de autobuze și tramvaie
Comisarii ANPC au făcut, luni un control la STB, în urma căruia 80 de autobuze, troleibuze şi tramvaie ale STB au fost retrase temporar din circulație.
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au reluat controlul la STB şi, după ce au verificat peste 700 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, au scos temporar din circulaţie peste 80 dintre ele, potrivit unui comunicat remis, luni, Agerpres.
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a întreprins, luni, o acţiune de verificare a modului în care Societatea de Transport Bucureşti (STB) – aflată în administrarea Primăriei Capitalei – a dus la îndeplinire măsurile dispuse de comisari în urma precedentului control care a verificat condiţiile de derulare a transportului comun în Bucureşti.