Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi că nu a mers la Arena Naţională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu deoarece a considerat că momentul era unul profund emoţionant şi nu a dorit să-l ducă într-o zonă politică cu o eventuală prezenţă a sa, transmite Agerpres.
„Ce vreau să spun este că am fost – pentru că, inclusiv în emisiunea asta am discutat de fel de fel de contre, tensiuni, diferenţe de opinie, reacţii umorale – am fost impresionat de armonia pe care acest eveniment nefericit a stârnit-o în lumea fotbalului. (…) N-am televizor acasă din cauza copiilor să nu se uite, în fine, dar cred că a fost un moment emoţionant toate acele zile în care sicriul a fost la Arena Naţională şi eu n-am vrut să duc într-o zonă politică cu o eventuală prezenţă a mea. Dar faptul că oamenii au fost extraordinari de decenţi cu familia, ăsta e un lucru bun pentru România şi când se întâmplă lucruri bune trebuie să le salutăm”, a spus Nicuşor Dan la Europa FM.
Sursa: Agerpres


