Nicuşor Dan a făcut o călătorie cu trenul, de probă, pe 4 rute feroviare din jurul Capitalei, care vor face parte din infrastructura viitorului tren metropolitan

Primarul general, Nicușor Dan, a făcut o călătorie cu trenul, de probă, pe 4 rute feroviare din jurul Capitalei, care vor face parte din infrastructura viitorului tren metropolitan. Aceasta a explicat că, în prima etapă, va fi folosită infrastructura de cale ferată care există în jurul Capitalei.

”Cu ajutorul Ministerului Transporturilor ne propunem să facem modernizările necesare şi conectarea la celelalte mijloace de transport public. Ulterior, tot în colaborare cu autorităţile centrale, ne dorim să investim în achiziţia de trenuri, în construirea de noi segmente şi staţii de cale ferată, pentru a extinde traseele pe care va funcţiona trenul metropolitan”, a scris primarul, pe Facebook.

Aceasta a explicat că trenul metropolitan este una dintre soluţiile importante pentru rezolvarea problemei traficului în Bucureşti.

”Ştim cu toţii Bucureştiul are o mare problemă de trafic sau de mobilitate. Soluţia la asta este transportul de mare capacitate, asta înseamnă fie metrou, fie metrou de suprafaţă sau tren metropolitan. Ştim ce este de făcut”, a adăugat primarul general.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că se poate călători cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai şi troilebuz, după ce a semnat Ordinul de ministru.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati