Nicuşor Dan: A fost atribuit un contract de reparaţii pentru 14 locuri de joacă din 4 parcuri

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a fost atribuit primul lot din contractul de reparaţii pentru 14 locuri de joacă din patru parcuri bucureştene.

Lucrările vor fi demarate „în cel mai scurt timp”, scrie edilul general pe Facebook.

Astfel, potrivit sursei citate, primele lucrări vor viza cele patru locuri de joacă din Parcul Circului, urmând ca ulterior să se intervină şi pentru reparaţia celorlalte zece.

Patru locuri de joacă în Parcul Tineretului, cinci locuri de joacă în Parcul Regele Mihai I şi un loc de joacă în Parcul Bordei.

„Avem promisiunea din partea contractantului că reparaţiile se vor realiza cu celeritate. De asemenea, săptămâna viitoare estimăm desemnarea câştigătorului şi pentru Lotul II al acestei licitaţii. În cadrul celui de-al doilea lot se vor executa lucrările de turnare tartan pentru locurile de joacă amintite mai sus. Pentru celelalte 25 de locuri de joacă uzate material şi moral, ALPAB, care este în coordonarea viceprimarului Horia Tomescu, lucrează în prezent la o altă procedură, acestea urmând să fie înlocuite în integralitate”, a menţionat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, locurile de joacă din parcurile aflate în administrarea ALPAB au fost amplasate în perioada 2005-2011, având o durată de viaţă normată de 8 ani. De la amplasarea acestora şi până în prezent nu au mai fost alocate fonduri pentru reparaţii, precizează primarul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati