Nicuşor Dan: A început curăţenia de primăvară în parcurile din Bucureşti administrate de ALPAB

Primarul Nicuşor Dan a anunţat vineri că a început curăţenia de primăvară în parcuri, iar în acest scop se efectuează lucrări de toaletare a arborilor, de igienizare a spaţiilor verzi şi se plantează flori. De asemenea, vor fi reparate şi puse în funcţiune sistemele de irigaţii şi se va demara aplicarea tratamentelor pentru combaterea căpuşelor.

„A început curăţenia de primăvară în parcurile din Bucureşti administrate de ALPAB. Se efectuează lucrări de toaletare a arborilor, de igienizare a spaţiilor verzi şi se plantează flori. Totodată, se înlocuieşte mobilierul urban degradat în parcurile Carol, Regele Mihai şi Cişmigiu. Echipe ale ALPAB vor monta 500 de coşuri de gunoi, vor repara aleile din Parcul Regele Mihai I – Insula Trandafirilor şi intrarea Charles de Gaulle, aleile din Parcul Cişmigiu şi vor continua lucrările la aleile şi podul din Parcul Tineretului”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

El a adăugat că vor fi reparate şi puse în funcţiune sistemele de irigaţii din parcurile Circului, Regele Mihai I şi Cişmigiu şi vor fi reparate şi fântânile arteziene din Parcul Tineretului (intrarea Şincai).

Potrivit sursei citate Compania Municipală Eco Igienizare va demara aplicarea tratamentelor pentru combaterea căpuşelor pe toate spaţiile cu vegetaţie de pe domeniul public, parcuri, grădini publice, locuri de agrement, etc.

”Curăţenia de primăvară se va derula în perioada martie-aprilie”, a încheiat edilul Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati