Nicuşor Dan a numărat mii de blocuri ilegale în Bucureşti: Demolarea ar fi sănătoasă ca oamenii să înţeleagă

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că în Bucureşti există mii de blocuri ilegale, iar demolarea acestora ar fi „sănătoasă pentru ca oamenii să înţeleagă”.

„Au fost construite, probabil de ordinul miilor, blocuri ilegale în Bucureşti. Şi o spun cu toată responsabilitatea. Din păcate, sunt zone în oraş care au fost dezvoltate total împotriva oricăror reguli şi care, după ce standardul de viaţă va creşte în Bucureşti, se vor transforma în nişte ghetouri.

Există 10-20 de situaţii litigioase în care s-au contestat autorizaţii, s-a cerut demolarea sau demolarea parţială a unor imobile construite. Ar fi foarte sănătos ca acest lucru să se întâmple pentru ca oamenii să înţeleagă că există o lege”, a declarat Nicuşor Dan într-o conferință de presă.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati