Nicușor Dan a sesizat Parchetul privind moartea pacienților de la unitatea mobilă ATI de la Babeș

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Spitalul “Victor Babeş”.

″În această seară, din nefericire, au decedat în condiţii neclare trei pacienţi de la Spitalul “Victor Babeş” din Capitală. E o tragedie, un moment dramatic, în care vieţi omeneşti au fost pierdute. Prezint condoleanţe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi astăzi”, a scris primarul Capitalei, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

El spune că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu această situaţie, “fiindcă vinovaţii trebuie identificaţi şi pedepsiţi”.

“Am solicitat colaborarea deplină a personalului acestui spital în cadrul cercetărilor care vor avea loc”, precizează Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati