Nicuşor Dan a verificat stadiul lucrărilor la şantierul deschis pe Calea Ferentari pentru modernizarea reţelei de termoficare

Primarul General, Nicuşor Dan, a verificat luni stadiul lucrărilor la şantierul deschis pe Calea Ferentari pentru realizarea lucrărilor de modernizare a reţelei de termoficare.

„Azi a fost efectuată cu succes proba de presiune pe un tronson de 1.000 de metri de reţea principală aflată pe Magistrala Progresu – Ferentari, după ce ţeava veche de pe vremea lui Ceauşescu a fost înlocuită.

Şantierul din Calea Ferentari, unde Compania Energetica efectuează lucrări de modernizare a sistemului de termoficare, face parte din Obiectivul 6, Magistrala Progresu – Ferentari, care are o lungime de 13 kilometri. Până în acest moment au fost înlocuiţi 8 kilometri de conductă veche cu conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecţie a avariilor.

Magistrala Progresu – Ferentari alimentează cu apă caldă şi căldură 16 puncte termice, care asigură furnizarea energiei termice pentru 241 de scări de bloc, respectiv 10.000 de apartamente plus un liceu şi o şcoală. În ultimii 3 ani, pe acest segment au fost înregistrate 60 de avarii la reţeaua de termoficare”, a declarat Nicușor Dan.

Obiectivul 6 – Magistrala Progresu – Ferentari este unul dintre cele 7 obiective care alcătuiesc proiectul de investiţii „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti”, cu o lungime totală de 63,2 km de reţea şi finanţare de la bugetul local.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati