Nicușor Dan: ”Am semnat angajamentul” / România și-a depus candidatura pentru găzduirea unei noi finale europene

Primarul Nicuşor Dan anunţă miercuri că a semnat angajamentul pentru depunerea candidaturii în vederea organizării finalei UEFA Europa League 2026 sau 2027, calendarul fiind unul strâns, iar termenul pentru depunerea candidaturii ca oraş organizator este 15 noiembrie.

  • ”Ar fi o onoare pentru Capitală să găzduiască un asemenea eveniment care va îmbunătăţi imaginea oraşului şi va atrage turişti”, apreciază primarul.

”Am semnat angajamentul pentru depunerea candidaturii în vederea organizării finalei UEFA Europa League 2026 sau 2027. Calendarul este unul strâns, iar termenul pentru depunerea candidaturii ca oraş organizator este 15 noiembrie. Alte 3 ţări candidează pentru organizarea evenimentelor: Germania, Turcia şi Scoţia. După deliberările UEFA, oraşele care vor găzdui cele două finale vor fi anunţate în mai 2024”, a spus primarul pe Facebook.

Nicuşor Dan s-a declarat ”încrezător că, la fel ca în cazul celorlalte evenimente sportive găzduite de Bucureşti, vor reuşi să creeze iubitorilor de fotbal o experienţă plăcută”.

Primăria Capitalei, protocol cu Federaţia Română de Fotbal şi UEFA

”Ar fi o onoare pentru Capitală să găzduiască un asemenea eveniment care va îmbunătăţi imaginea oraşului şi va atrage turişti. Primăria Capitalei are în desfăşurare un protocol cu Federaţia Română de Fotbal şi UEFA prin care îşi asumă să îndeplinească aspectele de organizare cu caracter general solicitate de UEFA, printre acestea regăsindu-se demararea anumitor investiţii pentru a aduce la zi anumite elemente ale Arenei Naţionale, dar şi elaborarea planului de mobilitate dedicat evenimentului şi încheierea protocoalelor necesare”, a precizat Nicuşor Dan.
  • Primarul mai spune că Bucureştiul a mai găzduit o finală Europa League în 2012, pe Arena Naţională, cel mai mare stadion al României inaugurat pe 6 septembrie 2011. De asemenea, Capitala a găzduit Campionatul European de Fotbal UEFA 2020, dar şi meciurile din cadrul Campionatului European U21.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati