Nicuşor Dan: ”Aniversarea Capitalei este de fapt despre oameni, despre locuitorii săi şi despre ce lăsăm fiecare dintre noi în urmă. La mulţi ani, Bucureşti!”

Primarul Nicuşor Dan a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, pledând pentru o mai mare implicare a autorităţilor, a societăţii civile, dar şi a cetăţenilor.

El a menţionat că, dincolo de celebrarea trecutului, este important să ne gândim şi la viitorul oraşului.

„Anul acesta Bucureştiul împlineşte mai mult de jumătate de mileniu – 565 de ani. O vârstă venerabilă pentru o Capitală care, în sute de ani, a trecut prin schimbări remarcabile. Să spunem doar ‘La mulţi ani, Bucureşti!’ nu este suficient. Celebrăm şi respectăm trecutul, dar trebuie să ne gândim şi la viitorul oraşului în care trăim, pentru că Bucureştiul depinde de alegerile şi acţiunile noastre, ale tuturor.

  • Trebuie să ne pese, să ne implicăm cu toţii mai mult, autorităţi, societate civilă şi bucureşteni. Aniversarea Capitalei este de fapt despre oameni, despre locuitorii săi şi despre ce lăsăm fiecare dintre noi în urmă. La mulţi ani, Bucureşti!”, a scris edilul general, pe Facebook.

Zilele Bucureştiului, care marchează 565 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, vor fi sărbătorite în acest sfârşit de săptămână prin concerte, spectacole de teatru, expoziţii şi activităţi interactive.

Edilul general a anunţat, într-o altă postare, cele mai importante evenimente organizate cu acest prilej. Astfel, DJ Mahmut Orhan, „unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului”, mixează sâmbătă în Piaţa Constituţiei, în deschiderea iMapp Bucharest.

Duminică vor urca pe scenă cei de la Subcarpaţi. Intrarea este liberă.

„Odată cu lăsarea serii, sâmbătă, iMapp Bucharest – Winners League ajuns la a 9-a ediţie, prezintă publicului cei mai buni şi talentaţi artişti din domeniu, care concurează pentru Marele Premiu iMapp Bucharest 2024, prin lucrări video 3D care explorează creativ tema ediţiei, LEGACY. După competiţie, iMapp Bucharest – Winners League şi Mina Museum, primul muzeu de arte imersive din România, prezintă pe faţada de 23.000 de metri pătraţi a Palatului Parlamentului expoziţia ‘Cei mai faimoşi pictori clasici români’, o producţie Mina Studios, creaţie şi adaptare Les Ateliers Nomad, aduce în prim-plan capodoperele maeştrilor Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Nicolae Tonitza, reinterpretate prin animaţii spectaculoase. Peste 60 de lucrări vor prinde viaţă într-o experienţă imersivă care îmbină tradiţia, patrimoniul cultural şi tehnologia”, a precizat Nicuşor Dan.

Partenerul iMapp, Bucharest Street Food Festival, asigură la această ediţie specială, peste 50 de food truck-uri. Programul evenimentului poate fi consultat pe https://www.creart.ro/

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati