Nicușor Dan, anunț important în legătură cu patinoarul ”Mihai Flamaropol” și Sala Polivalentă din București

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că a făcut o cerere ca patinoarul ”Mihai Flamaropol” și noua sală polivalentă din Capitală, două proiecte în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro, să fie incluse în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, informează digisport.ro.

În luna ianuarie 2017 au început lucrările la noul patinoar, după ce cel inaugurat în 1952 a fost demolat. Totul a fost sistat însă în iunie 2019, când construcția era gata în proporție de 26%. De atunci, niciun muncitor nu a mai călcat pe șantier.

Construirea noii săli polivalente, care va fi amplasată în apropierea Arenei Naționale, trebuia să înceapă în iunie 2019 și să dureze 36 de luni, după spusele edilului din acel moment. Totul a rămas la faza de proiect.

  • 130 de milioane de euro ar urma să coste noua sală polivalentă.
  • 20.000 de mii de locuri va avea sala.

”Am depus la Compania Națională de Investiții o cerere de includere în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social a două obiective de investiții importante pentru București: Sala Polivalentă și Patinoarul Mihai Flamaropol.

Sper să facem pași reali pentru finalizarea acestor proiecte care stagnează de ani de zile.
Reamintesc că lucrările la Patinoarul Flamaropol au început în 2016 și au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului în condițiile unor întârzieri și probleme de execuție.

În ceea ce privește Sala Polivalentă, studiul de fezabilitate a fost elaborat, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați printr-o hotărâre a CGMB.

Sala va fi amplasată în incinta Complexului sportiv „Lia Manoliu”, foarte aproape de Arena Națională și va putea găzdui atât competiții sportive, cât și evenimente culturale, concerte sau expoziții”, a scris Nicușor Dan pe contul său de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati