Nicușor Dan anunță că în parcul Herăstrău va fi amenajată o zonă „freerun şi parkour” – FOTO

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că în parcul Herăstrău va fi amenajată o zonă „freerun şi parkour pentru copii şi adolescenţi”. Este vorba despre unul dintre proiectele câștigătoare din cadrul procesului de bugetare participativă din 2021.

„Demarăm zilele următoare, prin ALPAB, realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii «Parc freerun şi parkour pentru copii şi adolescenţi», unul din cele 4 proiecte câştigătoare în cadrul procesului de bugetare participativă din 2021. Proiectul presupune amenajarea unui loc de joacă unic în Bucureşti, cu o suprafaţă de 500 mp, în zona de nord a parcului Regele Mihai I, pe amplasamentul numit «la Rampe»”, a anunțat Nicușor Dan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Investiţia se adresează copiilor cu vârsta de peste 12 ani, care vor avea posibilitatea practicării sportului în aer liber într-un cadru special conceput pentru ei şi care întruneşte criteriile de siguranţă necesare.

Potrivit sursei citate, durata estimată a realizării studiului de fezabilitate este de 6 luni, iar valoarea contractului pentru realizarea acestuia este de 25.000 lei fără TVA. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 500.000 lei cu TVA., precizează primarul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati