Primarul general Nicușor Dan anunță că încep lucrările pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare din Capitală cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Valoare totală a investiției este 360 de milioane euro, dintre care 260 de milioane euro sunt fonduri europene și contribuția statului, restul de 100 de milioane de euro este contribuția Municipalității.
Lucrarea a fost împărtiță în 5 contracte, respectiv 25 de loturi, iar contractele au fost semnate în luna noiembrie a anului trecut pe o perioadă de 4 ani.
Până în prezent, s-a lucrat la proiectare, iar astăzi am demarat etapa de execuție.
Primul șantier deschis este aferent Obiectivului 3 – rețeaua de termoficare Magistrala II Sud din Sectorul 3, cu o lungime de conductă de 6,35 km și termen de execuție de 12 luni.
Compania Municipală Termoenergetica, împreună cu antreprenorii, a stabilit 12 obiective prioritare, cu o lungime totală de 90 de km, a căror execuție va începe luna aceasta.
Conform graficului de lucrări, unul dintre obiective va fi finalizat anul acesta, iar celelalte 11 la sfârșitul anului viitor.
Pe perioada desfășurării lucrărilor, vor fi instalate conducte de provizorat, astfel încât bucureștenii să nu fie afectați de lipsa apei calde”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.