Nicuşor Dan anunţă că linia de tramvai 5 a reintrat azi în funcţiune, după aproximativ cinci ani de pauză

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că linia de tramvai 5 a reintrat azi în funcţiune, după aproximativ cinci ani de pauză, pe traseul Piaţa Sfântul Gheorghe – Piaţa Băneasa. Potrivit acestuia, ”reintroducerea liniei 5 de tramvai are ca scop creşterea capacităţii de transport a călătorilor, precum şi folosirea în transportul public bucureştean a mijloacelor mai puţin poluante”.

Tramvaiele vor circula la un interval de 8-10 minute pe următorul traseu: terminal „Piaţa Sf. Gheorghe”, Calea Moşilor, Str. Paleologu, Str. Armand Călinescu, Str. Vasile Lascăr, Bd. Dacia, Str. Alecu Russo, Str. Tunari, Str. Barbu Văcărescu, Str. Cpt. Aviator Alexandru Şerbănescu, Bd. Aerogării, staţia „Piaţa Băneasa” şi retur.

Linia 5 va fi operată cu tramvaie bidirecţionale şi va avea capătul la „Piaţa Băneasa”, până la finalizarea buclei de întoarcere de la Bulevardul Aerogării. Tot de azi, linia navetă de autobuz 605, care a înlocuit linia 5 de tramvai, va fi suspendată.

Călătorii care foloseau această linie pentru a ajunge la Complexul Băneasa pot circula până la această destinaţie cu liniile de autobuz 131 şi 301 care au staţie la capătul liniei 5 de tramvai.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati