Primarul general al Capitalei a oferit noi detalii despre demersurile de la Pasajul Doamnei Ghica. Mai exact, acesta ar urma să fie dat în folosință peste aproximativ două săptămâni.
Nicușor Da: ,,În două săptămâni o să dăm drumul la podul de la Doamna Ghica”
În timpul acesta, edilul general apreciază că pasajul nu rezolvă problema structurală a traficului. De asemenea, cel din urmă a subliniat în acest sens și importanța dezvoltării transportului public mai ales pentru bucureșteni.
„Oraşul este complicat şi ca să rezolvi o problemă de structură a oraşului trebuie să acţionezi structurat. Nu mai merge să pui un pod aici, un pod acolo. În două săptămâni o să dăm drumul la podul de la Doamna Ghica. Am muncit mult acolo.
Nu o să rezolvăm mare lucru. Adică în intersecţia aceea se va circula mai bine, dar oamenii vor trece şi se vor bloca în intersecţia următoare. Ce trebuie noi să facem este: să dezvoltăm transportul în comun, să reparăm toate liniile de tramvai, să aducem tramvaie noi, o să mai vină 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze din fonduri europene sau din Fondul nostru naţional de mediu”, a spus el, pentru B1Tv, notează Agerpres.