Nicuşor Dan anunță că suntem în grafic cu elaborarea PUG: ”O variantă preliminară – până la finalul anului”

Primăria Capitalei este în grafic cu elaborarea noului Plan Urbanistic General (PUG), urmând ca, până la finalul anului, să aibă o variantă preliminară a acestuia, a declarat primarul general, Nicuşor Dan.

El le-a mulțumit bucureștenilor și ilfovenilor care şi-au exprimat opinia în cadrul consultării publice pentru elaborarea noului PUG al municipiului Bucureşti, precizând că s-au înregistrat mai mult de 21.000 de răspunsuri, dintre care peste 1.300 din Ilfov.

Edilul general al Capitalei a punctat că datele din acest chestionar sunt prelucrate de echipa de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Nicuşor Dan a precizat că acestea vor fi coroborate şi cu rezultatele consultării profesioniştilor din domeniu, iar concluziile vor fi făcute publice în perioada următoare. El a adăugat că echipa care lucrează la elaborarea PUG va ţine cont de sugestiile cetăţenilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati