NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Nicușor Dan anunță o acțiune de igienizare în Parcului Văcărești: Perimetrul va fi patrulat de poliţişti locali – FOTO

Perimetrul Parcului Natural Văcăreşti va fi patrulat de poliţişti locali, transmite primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Acesta a anunțat o acțiune de igienizare în zonă.

Vineri, în mai multe zone din parc a avut loc o acţiune de igienizare, în urma căreia au fost încărcate şi transportate aproximativ 2 tone de deşeuri.

272925388 487763592700060 7818071893892303327 n

„Ne ocupăm de igienizarea Parcului Văcăreşti, pe care Primăria Capitalei l-a preluat de curând în administrare. Colegi de la recent înfiinţata Administraţie a Parcului Natural Văcăreşti, împreună cu angajaţi ai ADP Sector 4 şi voluntari de la Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, au strâns deşeuri din parc, făcând curăţenie în locuri de care nu se mai ocupa nimeni de 20 de ani. E un bun început al colaborării dintre Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 şi societatea civilă”, a scris edilul general, pe Facebook.

Acesta a menţionat că de-acum înainte perimetrul parcului va fi patrulat de angajaţi de la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi de la Sectorul 4.

273041961 487763379366748 2725050670282050434 n

Totodată, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti precizează că în urma acţiunii de vineri au fost igienizate zone cu deşeuri acumulate în trecut.

„Au fost încărcate şi transportate aproximativ 2 tone. Zonele degradate vor fi renaturate, devenind astfel habitate pentru speciile din parc”, au scris reprezentanţii asociaţiei, pe Facebook.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati