Nicuşor Dan: Aproximativ 1.000 de staţii de transport public vor avea panouri digitale de informare

Aproximativ 1.000 de staţii de transport public dintre cele 2.271 din Bucureşti vor avea panouri digitale de informare, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizând că a semnat contractul de finanţare, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

El a scris, miercuri, pe Facebook, că proiectul a trecut atât de etapa consultării publice, cât şi de discuţiile tehnice, iar în curând va fi lansat studiul de fezabilitate.

Potrivit edilului general al Capitalei, finanţarea proiectului depus de Municipiul Bucureşti, în parteneriat cu sectoarele 2 – 6, este de aproximativ 5,7 milioane euro.

Nicuşor Dan subliniază că, prin digitalizarea panourilor, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulaţie a vehiculelor, vor şti cât mai au de aşteptat şi ce variante de traseu au la dispoziţie.

El a menţionat că informarea călătorilor se va face atât vizual, cât şi audio şi că autoritatea locală va contribui astfel la realizarea unui transport public civilizat, care va deveni mult mai atractiv pentru călători.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati