Nicuşor Dan: Au fost depuse oferte pentru reabilitarea a încă 21 km cale dublă de rulare pentru tramvaie

Primarul Nicuşor Dan anunţă, marţi, că s-a încheiat etapa de depunere a ofertelor pentru reabilitarea a încă 21 km cale dublă de rulare pentru tramvaie, achiziţia fiind împărţită în două loturi, astfel că au fost depuse 2 oferte pentru lotul 1 şi 3 oferte pentru lotul 2. Investiţia face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 de km de linii de tramvai, completează sursa citată.

”S-a încheiat etapa de depunere a ofertelor pentru reabilitarea a încă 21 km cale dublă de rulare pentru tramvaie. Achiziţia a fost împărţită în două loturi, au fost depuse 2 oferte pentru lotul 1 şi 3 oferte pentru lotul 2”, anunţă primarul într-o postare.

Lotul 1 presupune reabilitarea a 18 km linie tramvai pe Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv bucla Complex Titan.

Pe acest tronson circula linia de tramvai 40, care leagă cartiere importante ale oraşului, de la Piaţa Sfânta Vineri până la Complexul RATB Titan, explică Nicuşor Dan.

Potrivit sursei citate, Lotul 2 presupune reabilitarea infrastructurii de tramvai aferentă liniei 55 pe o lungime de 1,9 km cale dublă, pe Bd. Pache Protopopescu şi str. Traian, reabilitarea infrastructurii de tramvai aferentă liniei 14 pe o lungime de 0,7 km cale dublă pe Bd. Ferdinand I, între Şoseaua Mihai Bravu şi str. Traian, precum şi 0,22 km cale dublă aferentă liniei tehnologice de pe str. Dristorului, între Bd. Camil Ressu şi str. Baba Novac.

”Investiţia face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 de km de linii de tramvai, pentru restul s-a făcut deja proiectarea, iar pe una dintre linii au fost demarate lucrările”, mai spune Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati