Nicușor Dan: Banii pentru plăţi sociale vor intra în conturi până pe 17 decembrie

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că banii pentru diverse plăţi sociale vor intra în conturile beneficiarilor până cel târziu pe 17 decembrie, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.

„Iată informaţii la zi cu privire la o serie de plăţi sociale: am alocat fondurile pentru persoanele cu dizabilităţi (pentru adulţi – banii aferenţi lunii noiembrie, iar pentru copii – banii aferenţi lunii decembrie), precum şi fondurile pentru familiile monoparentale şi pentru stoparea abandonului şcolar.

Banii vor intra în conturile beneficiarilor cel târziu pe 16 decembrie pentru cei cu conturi la BCR, respectiv pe 17 decembrie pentru cei cu conturi la alte bănci”, a scris edilul Capitalei.

Pe 8 decembrie, Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de rectificare bugetară, care prevede majorarea fondurilor pentru diverse stimulente oferite de către PMB.

„Este vorba de extinderea limitei pentru stimulentele pentru persoane cu dizabilităţi – adulţi şi copii – şi celelalte pe care le cunoaşteţi, pentru nou-născuţi, pentru femei însărcinate, pentru familii monoparentale şi pentru limitarea abandonului şcolar. Se acordă de către PMB toate aceste stimulente, însă limita prevăzută în buget a fost deja atinsă şi a fost nevoie ca noi să extindem această limită”, precizează Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati