Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, marți, la Timișoara, că țara noastră are avantajul geografic în perspectiva participării la reconstrucția Ucrainei, dar că ‘mai sunt multe de făcut’ și este necesară ‘o radiografie a companiilor’ care pot fi incluse.
Prezent în Conferința ‘Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun’ de la Timișoara, care a inclus o sesiune de întrebări pentru Nicușor Dan, președintele a fost întrebat cât de pregătită este România să devină un actor important în reconstrucția Ucrainei.
- ”Suntem foarte pregătiți din perspectivă geografică”, a răspuns imediat președintele, în timp ce din sală s-au auzit râsete.
El a adăugat că țara noastră are niște atuuri, precum Portul Constanța, Dunărea și acela că ‘în toată perioada de război s-au creat niște căi logistice între România și Ucraina’, atât pe domeniul umanitar cât și militar.
”Dincolo de asta, cred că mai avem de lucru aici, intern, să avem o radiografie a companiilor care cu adevărat pot să participe (la reconstrucție – n.r.). Bineînțeles, există o miză administrativă, există o miză socială, o miză de securitate post-conflict, dar miza cea mai importantă este cea economică și aici mai avem de lucru”, a spus Nicușor Dan.
Sursa: Nicusor Dan


