Locuitorii din Greenfield sunt victimele unui dezvoltator care s-a grăbit să facă blocuri fără să facă și drumuri, cu concursul unei autorități locale incompetente, a scris primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook.
- În plus, acesta spune că nu este de acord și nu va face niciun demers pentru un drum permanent prin Pădurea Băneasa.
”E una din sutele de dezvoltări pe același calapod, ale căror consecințe le simt bucureștenii blocați în trafic. Nu sunt de acord și nu voi face niciun demers pentru un drum permanent prin pădure (cu atât mai mult cu cât s-au parcelat terenurile de o parte și alta a drumului de către proprietari care vor să construiască). Nu există nicio documentație de urbanism care să-l prevadă, iar eu nu voi propune vreuna”, a scris Nicușor Dan.
Primarul general spune însă că, în măsura în care este legal, este de acord cu soluția provizorie de traversare a pădurii pe drumul forestier existent până la construirea unor ieșiri definitive în șoseaua de centură.
”Am toată susținerea pentru proiectele investitorului care prevăd drumuri de ieșire în șoseaua de centură. Investitorul are din anul 2019 avizul preliminar de la PMB pentru trei PUZ-uri care prevăd ieșiri din cartier în șoseaua de centură. În baza acestor avize preliminare trebuie să obțină avizele de la alte instituții și să revină la PMB pentru avizul arhitectului-șef. Pentru două dintre proiecte nu a mai revenit la PMB. Pentru al treilea a venit la PMB cu documentația completă în decembrie 2022”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.
Primarul general spune că investitorul a obținut un PUZ în anul 2008, care prevedea două intrări din șoseaua de centură, dar PUZ-ul nu prevedea cine să facă aceste drumuri de acces, investitorul sau autoritatea.
”În mod normal, autoritatea trebuia să dea PUZ-ul împreună cu un plan de acțiune care să condiționeze emiterea autorizațiilor de construire de realizarea în prealabil a drumurilor pe cheltuiala investitorului. Investitorul a obținut un alt PUZ în 2019, pentru o a doua etapă a dezvoltării, mult mai mare decât precedenta, fără alte drumuri de acces”, a mai scris Nicușor Dan.
Romsilva a închis drumul forestier folosit pentru accesul în cartierul Greenfield
Sâmătă dimineață, Romsilva însoţită de Poliţia Română a închis drumul forestier folosit pentru accesul în cartierul Greenfield, în paralel cu accesul din Aleea Teișani. L ascurt timp după, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că măsura blocării drumului locuitorilor din cartierul Greenfield este „greşită” şi solicită deblocarea acestuia.
„Înţeleg că, astăzi (sâmbătă, 7 ianuarie 2023,n.r.), Poliţia română şi Romsilva au decis să închidă drumul locuitorilor din Greenfield. O măsură luată (posibil politic) înaintea începerii şcolii. Să fie foarte clar, Primăria Sectorului 1 va face tot ce este posibil pentru a susţine accesul locuitorilor în complexul Greenfield. Măsura blocării acestui drum este una greşită şi solicit reprezentanţilor Romsilva să deblocheze urgent drumul”, a scris Armand, pe Facebook.
Circulația este interzisă pe drumurile forestiere, iar o sentință definitivă a instanței consfințește că drumul din Pădurea Băneasa este drum forestier.