Nicușor Dan, discuții cu reprezentanţii băncilor despre emisiunea de obligaţiuni şi proiectele PMB

Nicușor Dan, edilul Capitalei, a discutat cu reprezentanţii băncilor şi instituţiilor financiare internaţionale, cărora le-a prezentat condiţiile de subscriere şi alocare pentru cele 555 de milioane de lei din noua emisiune de obligaţiuni municipale. El a mai spus că a discutat cu aceştia despre „proiectele prioritare în care vrem să investim, în acord cu viziunea de dezvoltare a municipiului: trenul metropolitan, reabilitarea şi extinderea liniilor de tramvai, sistemul de management al traficului, realizarea celor zece drumuri radiale care să conecteze Bucureştiul cu autostrada de centură, reabilitarea reţelei de termoficare, staţia de epurare de la Glina, realizarea unor spaţii pietonale, piste de biciclete şi parcări de-a lungul Dâmboviţei”.

„Am avut o întâlnire cu reprezentanţii băncilor şi instituţiilor financiare internaţionale prezente în ţara noastră, ocazie cu care le-am prezentat condiţiile de subscriere şi alocare pentru cele 555 de milioane de lei din noua emisiune de obligaţiuni municipale ale Primăriei Municipiului Bucureşti. Am vorbit, de asemenea, despre proiectele prioritare în care vrem să investim, în acord cu viziunea de dezvoltare a municipiului: trenul metropolitan, reabilitarea şi extinderea liniilor de tramvai, sistemul de management al traficului, realizarea celor zece drumuri radiale care să conecteze Bucureştiul cu autostrada de centură, reabilitarea reţelei de termoficare, staţia de epurare de la Glina, realizarea unor spaţii pietonale, piste de biciclete şi parcări de-a lungul Dâmboviţei”, a scris edilul general, pe Facebook.

El a subliniat că Primăria Capitalei este un partener de încredere pentru investitori.

„Mesajul meu către potenţialii noştri investitori a fost să aibă încredere în Primăria Municipiului Bucureşti. Suntem un partener serios, care îşi respectă angajamentele şi contractele. Şi care va continua să investească, cu responsabilitate, în viitorul oraşului şi în modernizarea lui”, a precizat Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati