Primarul Nicuşor Dan a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%”, a arătat el. În condiţiile date, acesta a precizat că este obligatoriu ca România să aleagă ”o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO, cu un război la graniţă cu atât mai mult”, transmite News.ro.
Nicuşor Dan a declarat, luni, că a discutat cu specialişti în sociologie, în sondaje de opinie sau în reţele sociale pentru a înţelege rezultatul obţinut de candidatul Călin Georgescu.
- ”Vreau să înţeleg, cred că multă lume vrea să înţeleagă, nu am imaginea completă în momentul ăsta, când o să o am, o să mă exprim public”, a arătat el.
El a adăugat că ”nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3 la sută, acum o săptămână 10 la sută şi în ziua votului 20 la sută, vorbesc de teritoriul naţional că au mai fost 3 la sută din diaspora”.
”Deci aşa ceva nu s-a mai văzut şi atunci, dacă s-a întâmplat ceva deosebit, să explicăm care sunt cauzele”, a continuat primarul Capitalei.
Întrebat care sunt şansele Elenei Lasconi în turul al doilea şi dacă este România pregătită să aibă un preşedinte femeie, Nicuşor Dan a replicat: ”Păi, în condiţiile date, este obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO, cu un război la graniţă cu atât mai mult”.