Nicușor Dan: ELCEN nu mai e în insolvență. Poate accesa fonduri UE pentru a avea noi centrale

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat într-un interviu că ELCEN nu mai e în insolvență, așa că poate accesa fonduri europene pentru a avea noi centrale „mult mai performante energetic și care nu au inerția pe care o au centralele de acum”.

Între timp, a fost semnat un contract de 300 de milioane de euro pentru înlocuirea a 200 de kilometri (din cei 1.000 de km) din rețeaua principală de termoficare. Lucrările se vor face de așa natură încât traficul să fie cât mai puțin afectat, deși acest lucru e inevitabil, a spus primarul, potrivit b1.ro.

De ce nu sunt bune centralele de apartament

Nicușor Dan a explicat și de ce este preferabil sistemul de încălzire centralizată în locul centralelor de apartament sau a celor de cvartal.

„Sistemul de încălzire centralizată e singurul viabil, corect acum, cu toate belele lui. Pentru că e vorba de eficiență energetică și e vorba de poluare. Mulți oameni care au centrale de apartament poluează mult, mult mai mult decât un CET la marginea orașului și e și o chestiune operațională.

Chiar dacă am vrea să trecem toți acum pe centrale, nu ar fi capacitatea logistică a Distrigazului pentru a extinde rețelele să se branșeze. Au spus că ar dura 10 ani. Deci e exclus altă variantă. Centralele de cvartal (soluție pe care o propunea Traian Băsescu – n.r.) e o soluție interesantă, dar e mai bună cea centralizată din perspectivă energetică și de poluare”.

Planurile lui Nicușor Dan pentru modernizarea rețelei de termoficare a Bucureștiului

Primarul General al Capitalei a explicat apoi ce a reușit să facă pentru sistemul de termoficare în cele două luni de când și-a preluat mandatul și cum plănuiește să modernizeze parte din rețeaua principală.

„Ce am reușit să fac în aceste două luni. Am reușit să semnăm contractul cu Ministerul Fondurilor Europene, deci implicit cu Comisia Europeană, pentru 300 de milioane de euro cu care o să începem să înlocuim rețeaua principală, unde sunt cele mai mari pierderi.

300 de milioane ajung pentru 200 de kilometri, rețeaua are 1000 de kilometri. Mai avem o promisiune pentru încă 200 de milioane prin PNRR.

Parte din conductele astea trec pe sub șosele, deci o să afectăm traficul și tot ce putem face e să împărțim în loturi mici și să atragem cât mai muții constructori care să lucreze în paralel și în schimburi, astfel încât să dureze cât mai puțin intervenția.

PMB e proprietarul rețelei și cea care a semnat contractul.

Al doilea lucru e acel mecanism pe care l-am făcut cu domnii Cîțu și Popescu. Am reușit să compensăm niște bani și să scoatem ELCEN-ul din insolvență. El poate să aplice pentru bani europeni și să aibă centrale mult mai performante energetic și care nu au inerția pe care o au centralele de acum”, a explicat primarul.

Nicușor Dan a mai precizat că, în acest moment, la call center-ul dedicat sunt primite cam 300 de apeluri pe zi privind avariile. Când a căzut CET Sud, media era de 1.200 apeluri/zi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati