Nicuşor Dan: „Există o aşteptare a publicului de dreapta din România ca o construcţie care să se uite şi la antreprenor”

0
280
Anunțul lui Nicușor Dan despre termoficare.
Anunțul lui Nicușor Dan despre termoficare.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că ”există o aşteptare a publicului de dreapta din România ca o construcţie care să se uite şi la antreprenor, care să se uite şi la liberi profesionişti, care să se uite la elementele dinamice din societate să ofere o perspectivă de câştigare a alegerilor parlamentare”, potrivit news.ro.

”Eu sunt un politician de nivel local, activez la nivelul Bucureştiului şi, în mod evident, vorbesc despre Bucureşti. Noi am avut un experiment nefericit în 2016, toţi suntem de vină, inclusiv eu şi inclusiv publicul care ne-a îndemnat, în momentul ăla, să mergem separat. Şi a câştigat PSD-ul. Cumva.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la nivel naţional în 2016, când a câştigat PSD-ul la nivel naţional cu undeva la 45% şi au fost mai multe formule de guvern în spatele căruia era Liviu Dragnea. Pentru că eu sunt întrebat de Bucureşti răspund de Bucureşti, dar cred că există o aşteptare a publicului de dreapta din România ca o construcţie care să se uite şi la antreprenor, care să se uite şi la liberi profesionişti, care să se uite la elementele dinamice din societate să ofere o perspectivă de câştigare a alegerilor parlamentare.

Eu cred că o discuţie că această speranţă nu este închisă nici la nivel local, nici la nivel naţional”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info.

Întrebat de ce l-ar susţine PNL pentru încă un mandat, el a explicat că, în opinia sa, ”există o singură regulă în politică, trebuie să faci ceea ce îţi spune electoratul tău să faci, pentru că tu eşti acolo ca să reprezinţi nişte oameni care ţi-au dat votul”.
”Eu în continuare cred că, dincolo de calcule despre cine, despre cât la sută şi despre cine va fi pe ce poziţie ş.a.m.d., cred că foarte important este să răspundem acestor oameni care îşi doresc ca în Bucureşti să se întâmple lucruri substanţiale şi nu nişte chestiuni de imagine, fără niciun fundament şi să venim cu un program comun.
Mai departe, pe oameni şi asta, putem să discutăm”, a adăugat primarul.
Nicuşor Dan este de părere că Bucureştiul are ”o întârziere foarte mare” faţă de unele dintre oraşele din vestul ţării din cauză că PSD a condus Primăria generală timp de 12 ani înainte de 2020.
”Indiferent cine o să fie candidatul PSD, el o să aibă undeva între 30 şi 40% şi dacă vrem să ave  guvernare de dreapta trebuie să avem un candidat unic pe dreapta”, a subliniat Nicuşor Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.