Nicușor Dan: Încă 14,8 km de rețea de termoficare vor fi reabilitați cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării în proporție de 85%

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, transmite că încă 14,8 km de rețea de termoficare vor fi reabilitați cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării în proporție de 85%.

Achiziția a fost împărțită în patru loturi:

  • Lotul 1 – vor fi modernizate conducte pe o lungime de 5,92 km pe artele Bd. Chişinău, str. Torentului, str. Florica Pantazi, str. Mircea Rosetti, str. Vulcanei, str. Baicului, str. Dumitru Slugeru, str. Dimitrie Groza, str. Răușeni, str. Vasile Stolnicul, str. Doamna Ghica, str. Azuga.
  • Lotul 2 – vor fi modernizate conducte pe o lungime de 4 km la intersecțiile dintre Bd. Basarabia cu Bd. Chişinău, Bd. Basarabia cu str. Morarilor, Bd. Basarabia până la platforma industrială CET Titan.
  • Lotul 3 – vor fi modernizate conducte pe o lungime de 0,62 km pe str. Ion Berindei și la intersecţia dintre str. Ion Berindei cu str. D-na Ghica.
  • Lotul 4 – vor fi modernizate conducte pe o lungime de 4,2 km pe str. Theodor Speranţia, Calea Călăraşilor şi Str. Matei Basarab.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni de la emiterea ordinului administrativ de începere. Lucrările pentru modernizarea rețelei la cel de-al cincilea obiectiv sunt deja în lucru, fiind executate de Compania Municipală Energetica Servicii pe Bd. Timișoara.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati