Primăria Capitalei a alocat încă 23 de milioane de lei pentru exproprieri în cadrul proiectului Prelungirea Ghencea pe tronsonul cuprins între străzile Valea Oltului şi Mărăcineni, a anunţat, marţi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Continuăm procedurile de expropriere pentru realizarea obiectivului de investiţii Prelungirea Ghencea. Am alocat zilele acestea încă 23 de milioane lei, dintre care 13 milioane lei din creditul BRD şi 10 milioane lei din bugetul local, pentru exproprierile pe tronsonul cuprins între Strada Valea Oltului şi Strada Mărăcineni. Banii vor fi consemnaţi în conturile cu afectaţiune specială, iar după expirarea termenului legal de 45 de zile voi emite dispoziţia privind decizia de expropriere”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
Pentru exproprierile pe tronsonul dintre străzile Râul Doamnei şi Valea Oltului, banii au fost consemnaţi la sfârşitul lunii iunie.
Nicuşor Dan a precizat că este vorba despre 31,5 milioane de lei, dintre care 22 milioane de lei din creditul BRD şi 9,5 milioane de lei din bugetul local. El a adăugat că pe acest tronson demolările vor începe în luna august, când expiră cele 45 de zile pentru confirmarea primirii notificărilor.