Nicuşor Dan: Îndemn bucureştenii care pot s-o facă să doneze sânge. Cei care vor dona în perioada 18-19 iunie primesc bilete la Untold sau Neversea

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, a făcut, marţi, un apel la donarea de sânge. Edilul anunţă că la București va ajunge Caravana mobilă a Campaniei Blood Network, iar cei care vor dona sânge în perioada 18 – 19 iunie vor primi bilete la Untold sau Neversea.

”Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, îndemn bucureştenii care pot s-o facă să doneze sânge, ajutând la însănătoşirea şi salvarea altor oameni! Tot cu acelaşi prilej, vă anunţ că în perioada 18-19 iunie, Caravana mobilă a Campaniei Blood Network ajunge în Bucureşti”, a mai transmis primarul.

Bilete la Untold și Neversea

Primăria Capitalei, Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi organizatorii Untold şi Neversea invită bucureştenii să doneze sânge la Centrul Mobil de Donare, care va fi amplasat în parcarea din str. Biserica Enei (zona Universitate, fântâna de la Facultatea de Arhitectură).

Centrul va fi deschis între orele 8.00 şi 15.00, iar cei care donează vor primi bilete la festivalurile Untold sau Neversea.

”Reamintesc faptul că Primăria Capitalei a semnat în urmă cu trei luni un protocol pentru doi ani de zile cu Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, prin care se angajează să promoveze donarea de sânge şi componente sanguine în Bucureşti, inclusiv în instituţiile aflate în subordine”, a mai transmis primarul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati