Nicuşor Dan îşi doreşte un nou mandat: ”Începi un proiect azi şi îl termini peste trei ani”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat joi, 8 septembrie, că îşi doreşte un nou mandat, argumentând că a scos Primăria Capitalei din falimentul în care o adusese Gabriela Firea.

„Deocamdată mai sunt doi ani şi două luni şi vreau să petrec fiecare dintre aceste zile pentru a rezolva problemele mari pe care oraşul acesta le are. Şi, da, îmi doresc, desigur, să mai am un mandat, mai ales pentru faptul că în administraţia publică proiectele durează. Adică începi un proiect azi şi îl termini peste trei ani, pentru că trebuie să faci achiziţie, prefezabilitate, achiziţie, fezabilitate, achiziţie, proiectare şi execuţie.

Dacă se întâmplă să ai şi o gaură de trei miliarde la început de mandat, termenele acestea se decalează. Da, îmi doresc, dar cel mai important lucru este să rezolvăm în doi ani şi două luni cât mai multe din problemele mari pe care bucureştenii le au”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă.

În ce priveşte o eventuală candidatură din partea Gabrielei Firea, edilul general a opinat că aceasta a avut o activitate „catastrofală” din punct de vedere administrativ.

„Sunt lucruri care pe mine nu mă privesc. Ca activitate administrativă, a fost un primar catastrofal”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati