Nicuşor Dan le cere bucureştenilor opinia pentru elaborarea Master planului pentru piste de biciclete

Primarul Nicuşor Dan face un apel la bucureşteni să îşi exprime opinia în cadrul consultării publice pentru elaborarea Master planului pentru dezvoltarea reţelei de piste pentru biciclete din Capitală.

El a precizat, marţi, pe Facebook, că cei interesaţi de dezvoltarea mobilităţii alternative pot completa chestionarul pe această temă până pe 15 iulie şi că datele rezultate vor contribui la realizarea analizei percepţiei cetăţenilor despre opţiunile de mobilitate urbană, modurile de transport şi provocările întâmpinate în deplasările cotidiene.

Potrivit edilului general al Capitalei, Nicuşor Dan, Master planul pentru dezvoltarea infrastructurii pistelor de biciclete este „un document strategic”, care va sta la baza proiectelor de dezvoltare a unei reţele extinse de piste pentru biciclete, va identifica şi prioritiza trasee optime atât pe străzile principale, cât şi pe cele secundare, ţinând cont de nevoile utilizatorilor actuali sau potenţiali, trafic, zone de interes, dar şi de dezvoltarea urbanistică a unor zone din oraş.

Nicuşor Dan a adăugat că reţeaua de piste pentru biciclete va fi conectată cu pistele deja existente sau în curs de execuţie şi va face legătura între zonele rezidenţiale şi cele principale de interes, precum locuri de muncă, de educaţie, zone comerciale, instituţii, dar şi cu localităţile limitrofe Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati