Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a publicat, luni, un grafic despre care afirmă că reprezintă sumele alocate de Municipalitate pentru termie din 2012 până în 2021.
Nicuşor Dan scrie că 2021 a fost primul an în care Primăria Generală s-a achitat integral de obligaţiile de plată la termie, el prezentând un grafic şi precizând că acesta ”nu dă nici căldură şi nici apă caldă acelor bucureşteni care sunt încă, din păcate, afectaţi de sincopele sistemului de termoficare”.
Nicuşor Dan le explică bucureștenilor de ce nu au căldură
”Graficul de mai jos nu dă nici căldură şi nici apă caldă acelor bucureşteni care sunt încă, din păcate, afectaţi de sincopele sistemului de termoficare. Ne ajută însă pe toţi să înţelegem care e sursa problemelor. Foarte mulţi bani necesari investiţiilor în termoficare (producţie şi transport) – şi care prin buget ar fi trebuit să ajungă în sistemul de termoficare! – s-au dus în ultimii 10 ani pe tot felul de prostii şi nu acolo unde era nevoie de ei”, a scris Nicuşor Dan.
Primarul General al Capitalei arată că ”2021 a fost primul an în care Primăria Generală s-a achitat integral de obligaţiile de plată la termie”.
”Azi sunt deci datorii ZERO pentru subvenţia la termoficare, faţă de 480 de milioane de lei datorii la preluarea mandatului. Facem toate eforturile pentru normalitate şi vă asigur din nou că termoficarea rămâne prima pe lista de priorităţi a PMB”, mai spune primarul Capitalei.
Apa caldă și căldura lipsesc în peste 600 de blocuri din București
Edilul a făcut aceste precizări în contextul în care luni sunt peste 600 de imobile în București care nu au apă caldă și căldură.