Nicușor Dan: Mai mult verde pe aliniamentele stradale dintre Parcul Natural Văcărești și Râul Dâmbovița

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a început plantarea de flori pe aliniamentele stradale dintre Parcul Natural Văcăreşti şi râul Dâmboviţa, urmând ca în aceeaşi zonă să fie plantaţi şi arbori din speciile mai rezistente.

„Angajaţii ALPAB au început plantarea de seminţe de flori, iar din 8 aprilie se vor planta pe aliniamentele din aceeaşi zonă arbori din speciile: frasin, tei, carpen, care au fost alese pentru că sunt mai rezistente la condiţiile de mediu urban”, a scris edilul, sâmbătă, pe Facebook.

Acesta a precizat că amenajarea pajiştii de pe malul Dâmboviţei face parte din proiectul „Traversăm prin verde”, implementat de Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti şi Romsilva cu sprijinul ALPAB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati