Nicuşor Dan: Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, joi, că îi este teamă să meargă cu bicicleta în Bucureşti, din cauza maşinilor din trafic.

‘Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti. Trebuie să mă intersectez cu maşinile’, a declarat el, după o dezbatere pe tema transportului sustenabil în România, organizată de Asociaţia Green Revolution, cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei.

El a venit la eveniment pe bicicletă, alături de ministrul Mediului, Barna Tanczos. La dezbatere a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, care a venit şi a plecat pe bicicletă, scrie pressonline.ro.

Întrebat dacă şeful statului este în pericol în drum spre Palatul Cotroceni, Nicuşor Dan a răspuns: ‘Nu, domnia sa va merge până acolo pe piste amenajate’.

De altfel, la plecarea de la eveniment, preşedintele a vorbit despre importanţa purtării căştii de protecţie la deplasarea cu bicicleta. ‘Despre asta n-am vorbit (la dezbatere – n.r.), dar contează, în sens pozitiv’, a afirmat Iohannis, în timp ce îşi punea casca de protecţie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati