Nicuşor Dan: O singură ofertă în cadrul procedurii de achiziţie a 100 de troleibuze noi

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunță că a fost finalizată etapa de depunere a ofertelor pentru achiziţia a 100 de troleibuze, la procedură înscriindu-se o singură firmă – Solaris Bus&Coach sp. z.o.o.

Nicuşor Dan a precizat, într-o postare pe Facebook, că urmează etapa de evaluare pentru a stabili dacă ofertantul va fi desemnat câştigător.

Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 273.109.244 de lei fără TVA, iar fondurile sunt asigurate prin finanţare nerambursabilă de la Fondul de Mediu, din veniturile obţinute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit primarului general al Capitalei, cele 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, vor avea podeaua complet coborâtă, spaţiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS, sistem de informare audio-video, aer condiţionat şi au o autonomie minimă de 20 de kilometri.

Garanţia funcţionării va fi de minimum 300.000 de kilometri de la data punerii în exploatare sau minimum 5 ani pentru troleibuz în ansamblu şi pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreţinerea planificată, consumabilele şi manopera efectuată în această perioadă.

Nicuşor Dan a adăugat că vehiculele vor fi achiziţionate suplimentar faţă de cele 22 de troleibuze finanţate prin PNRR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati