Nicuşor Dan: PMB şi primăriile de sector vor să asigure fluxul, prin semaforizare, pe 5 mari axe de circulaţie

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat proiectele autorităţii locale în domeniul semaforizării inteligente. ”O primă etapă o reprezintă modernizarea şi integrarea în sistemul de management al traficului a semafoarelor de pe 5 mari axe de circulaţie.”, a completat edilul.

Primarul Nicușor Dan a anunțat, într-o conferință de presă, că a fost încheiată consultarea de piaţă pentru continuarea proiectului „Modernizarea şi extinderea Sistemului de semaforizare inteligentă – Managementul Traficului Bucureşti-Ilfov – (BTMS)”.

„Pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru întreaga reţea de semaforizare am încheiat consultarea de piaţă şi vom ieşi în achiziţie în cel mult două săptămâni. Consultarea de piaţă s-a încheiat vineri. O să lucrăm în mai multe etape şi fiecare din lucrările de execuţie în teren se bazează pe etape ale studiului de fezabilitate”, a precizat Nicuşor Dan.

Astfel, într-o primă etapă, se va asigura semaforizarea pe cinci radiale care să asigure legătura dintre Piaţa Unirii şi:

  • Şoseaua Colentina,
  • Bulevardul Theodor Pallady,
  • Şoseaua Alexandriei,
  • Bulevardul Iuliu Maniu,
  • Şoseaua Bucureşti-Târgovişte.

”În prima etapă reconfigurăm, dacă e nevoie, 80 de intersecţii şi o să adăugăm încă câteva”

„În prima etapă, în colaborare cu primăriile de sector, o să conectăm şi o să adăugăm intersecţii noi pe cinci radiale. De exemplu, cea din Sectorul 1 este Calea Griviţei – Bucureşti-Târgovişte; cea din Sectorul 6 este Iuliu Maniu.

În prima etapă o să reconfigurăm, dacă e nevoie, 80 de intersecţii şi o să adăugăm încă câteva, pentru a avea fluxuri pe aceste ieşiri din Bucureşti, pentru că degeaba ai pe Iuliu Maniu 10 intersecţii care sunt semaforizate şi conectate la sistemul centralizat, dacă ai trei intersecţii care nu sunt semaforizate, unde sunt treceri de pietoni, asta îţi distruge tot fluxul pe care poţi să îl ai”, a spus el.

În a doua etapă, se va asigura modernizarea tehnologică a 260 de intersecţii deja integrate în sistemul centralizat, iar în a treia etapă – conectarea altor 225 de intersecţii la BTMS; iar în etapa a patra – extinderea la aproximativ 800 de intersecţii.

Nicuşor Dan a reamintit că alături de primăriile de sector a solicitat recent finanţare din PNRR pentru studiul de fezabilitate şi pentru cele cinci radiale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati