Nicușor Dan: Prefectul Toni Greblă intenţionează ca luni să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei

Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că prefectul Toni Greblă intenţionează ca luni să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei.

Acest lucru ar însemna, a arătat edilul, că timp de un an sau doi „nu vom mai avea reglementări de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti”. De asemenea, potrivit lui Nicuşor Dan, în acest context, toate proiectele de autorizare trebuie să reia procedura de la nivelul certificatului de urbanism.

Nicuşor Dan a afirmat că prefectul Greblă i-a trimis o adresă datată 26 ianuarie, care a ajuns pe 1 februarie la Primărie, prin care cel din urmă cerea toate documentele legate de şedinţa Consiliului General din decembrie 2000, în care s-a aprobat PUZ zone construite protejate.

Potrivit edilului, această documentaţie „are undeva între doi şi trei metri cubi”.

Ulterior, a arătat Nicuşor Dan, prefectul a revenit, transmiţând că dacă nu îi vor fi date toate aceste acte până pe 6 februarie, va ataca în instanţă reglementarea PUZ zone construite protejate, iar motivaţia ar fi fost „pentru că există există suspiciuni în diverse medii”.

„Pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenţii internaţionale la care România este parte”, a spus primarul general al Capitalei. El a adăugat că a organizat conferinţa de presă de duminică pentru ca „instituţiile statului să reacţioneze şi să împiedice acest act de iresponsabilitate”.

„Eu spun că nu există niciun temei juridic pentru ca aceste acte să fie atacate”, a mai subliniat primarul Nicuşor Dan.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati