Primăria București a pus în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru continuarea magistralei de Metrou M4 prin centrul și sudul Capitalei, în comuna Jilava, conform spotmedia.ro.
La acest moment, Magistrala M4 are 7 stații și coboară de la Străulești până la Gara de Nord. Există un nod la stația Basarab, care face legătura cu magistrala M3.
Potrivit proiectului de PUZ realizat de Metrou SA și pus în dezbatare publică de PMB, magistrala ar urma să coboare până în sudul Capitalei și să aibă ultima stație la Gara Progresu, în Jilava (unde se va amenaja și depou).
Pe continuarea magistralei, vor fi amenajate 14 stații: Gara de Nord, Știrbei Vodă, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Uranus, George Rozorea, Chirigiu, Filaret, Eroii Revoluției 2, George Bacovia, Toporași, Nicolae Cajal, Luică, Giurgiului și, la final, stația Gara Progresul (pe teritoriul comunei Jilava).
În mod normal, Ministerul Transporturilor ar putea deconta 299 de milioane de lei din PNRR pentru lucrări la prima parte a magistralei.
Rămâne să vedem dacă o va face. Termenul asumat pentru semnarea contractelor de achiziții pentru acest proiect era finalul lui 2023. Or, e greu de crezut că acest termen s-ar putea respecta, în condițiile în care suntem abia în faza de dezbatere publică a documentației de urbanism pentru proiect.
De asemenea, chiar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susținea în luna august 2022 că e greu de crezut că lucrările s-ar putea termina până în termenul asumat, în august 2026.
La acest moment, pe segmentul funcțional al Magistralei 4, circulă cele mai vechi trenuri de metrou din București. Sunt unele de tip IVA, construite la Arad până la începutul anilor 1990.
Acestea sunt mâzgălite cu graffiti atât la interior, cât și la exterior. Până și geamurile sunt acoperite cu graffiti, așa că, de multe ori, călătorii trebuie să stea în dreptul ușilor ca să poată vedea peronul și să afle în ce stație sunt.
De asemenea, pe magistrala M4 – începând de la stația Basarab – sunt probleme cu semnalizarea timpului de așteptare pe peron.