Nicuşor Dan prezintă regulamentul Parcului Văcăreşti: Sunt interzise accesul cu vehicule motorizate şi aprinderea focului

Nicuşor Dan anunţă că Ministerul Mediului a aprobat regulamentul Parcului Natural Văcăreşti. Astfel, nerespectarea dispoziţiilor acestuia se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoane fizice şi 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice.

”Accesul este permis conform unui program de vizitare ce va fi afişat pe panourile de intrare şi care va varia în funcţie de anotimp”, a scris primarul general, luni, pe pagina sa de Facebook.

  • Accesul în parc se face de pe: strada Săvineşti; colţul digului din faţa complexului Asmita Gardens; intrarea dinspre intersecţia Splaiului Unirii cu Şoseaua Vitan-Bârzeşti.

Totodată, este interzisă realizarea de lucrări de construcţii cu caracter permanent, cu excepţia lucrărilor necesare pentru îndeplinirea de către Administraţia Parcul Natural Văcăreşti a atribuţiilor sale precum şi pentru captarea apei necesare alimentării parcului.

„Este interzisă introducerea oricăror specii de floră şi/sau faună sălbatice originare din alte regiuni geografice, precum şi orice formă de vătămare, recoltare, capturare, ucidere, culegere, tăiere, dezrădăcinare sau distrugere cu intenţie a tuturor speciilor de floră şi faună sălbatice. Este interzis accesul cu vehiculele motorizate, inclusiv cu trotinete electrice. Fumatul este interzis în interiorul parcului, cu excepţia a trei locuri semnalizate la intrările principale ale parcului”, precizează Nicuşor Dan.

Circulaţia cu bicicletele se desfăşoară numai pe ruta principală care leagă cele două intrări principale – colţul digului din faţa Complexului Asmita şi strada Săvineşti – semnalizată în acest scop şi pe coronamentul digului aflat pe limita exterioară a Parcului Natural Văcăreşti. Viteza de deplasare va fi adaptată astfel încât să nu pună în pericol şi să deranjeze alţi vizitatori. Accesul animalelor de companie pe teritoriul parcului este permis doar dacă acestea sunt ţinute în lesă.

De asemenea, este interzisă aprinderea focului de orice fel, inclusiv aprinderea şi eliberarea lampioanelor, folosirea oricăror materiale pirotehnice, focuri de artificii, petarde, pocnitori şi altele asemenea.

„Este interzisă desfăşurarea pe teritoriul Parcului Natural Văcăreşti de activităţi comerciale neautorizate şi fără acordul Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti. În ceea ce priveşte sancţiunile, nerespectarea dispoziţiilor Regulamentului Parcului Natural Văcăreşti constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice”, mai precizează edilul general al Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati