Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că Municipalitatea reabilitează patrimoniul religios al Bucureștiului.
Potrivit sursei citate, administrația publică a Municipiului București a alocat în ultimul an și jumătate un sprijin financiar ce a avut o valoare aproximativă de 1 milion de lei. Banii au fost acordați pentru restaurarea a cinci lăcașe de cult din Capitală, considerate monumente istorice.
Este vorba despre:
☑️Biserica Sf. Ilie Hanul Colței – Bulgară unde au fost realizate lucrări de conservare și restaurare a picturii murale;
☑️Biserica Sf. Nicolae Șelari unde s-au realizat lucrări de conservare și restaurare a iconostasului, amvonului și mobilierului eclesial;
☑️Biserica Sf. Nicolae Ghica – Rusă unde au fost realizate lucrări de conservare și restaurare la componentele artistice de la fațadele bisericii;
☑️Biserica Sf. Vineri Herasca nu este clasată drept monument istoric, însă iconostasul asupra căruia s-au realizat intervențiile de restaurare este cel original, ce a aparținut Parohiei Sf. Vineri Herasca până în anul 1987, înainte de demolarea acesteia în perioada comunistă.
De asemenea, se așteaptă documentația pentru cea de-a 5 a biserică, mai spune edilul Capitale.
”Pentru Biserica Mavrogheni – Izvorul Tămăduirii se lucrează, în acest moment, la documentația necesară pentru demararea lucrărilor de reabilitare.”, explică Nicușor Dan.