Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că în perioada 16 ianuarie – 1 martie vor exista restricţii de circulaţie, în vederea efectuării lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica.
„Lucrările au fost reluate alaltăieri, 9 ianuarie. Restricţii de circulaţie vor fi introduse în 16 ianuarie, luni, şi ele vor fi menţinute până la 28 februarie, 1 martie. Ele vor fi simetrice cu restricţiile care au fost în luna decembrie, cu diferenţa ca acum e pe direcţia de ieşire, nu pe direcţia de intrare. Va fi blocat accesul pe şoseaua care iese din Bucureşti şi va fi permis transportul pe cele două linii de tramvai. Deci în intervalul 16 ianuarie – 1 martie. După care, 1 martie – va fi terminată bucata care trece peste şosea şi după aceea, lucrările viitoare nu vor afecta traficul. Va fi vorba de coborârea din pod, al patrulea sfert din tablierul metalic. De ce este nevoie de asta? Aşa a fost făcut proiectul tehnic în anii 2018 – 2019, fără picior de sprijin. Neavând picior de sprijin, tu trebuie să pui nişte picioare provizorii de sprijin, să sudezi şi să iei respectivele picioare de sprijin. Nu poţi altfel”, a precizat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.
Nicușor Dan: „Eu cred că la 1 septembrie o să avem pasajul”
Primarul s-a arătat încrezător că pasajul va fi realizat până pe 1 septembrie.
„Blocarea circulaţiei va fi lunea viitoare, 16 ianuarie, şi se va termina pe 1 martie. Deci tablierul metalic o să fie terminat în cursul lunii martie şi după aceea termenul pe care îl dă Trustul de Clădiri Metropolitane este vara asta. Eu cred că la 1 septembrie o să avem pasajul”, a mai spus Nicuşor Dan.